Chestiuni de radiestezie - de Adrian Păunescu

9.0/10 - 156 de voturi
Chestiuni de radiestezie

Andrei, copiii lui,

Andreeaş şi Adrian

şi mama lor de bună voie Victoria,

Carmen şi eu

ne aflăm la Cârlibaba,

e toamnă,

casa în care trăim

e ca o prispă a munţilor,

Bistriţa Aurie trece

pe la ferestrele noastre.

Şi plouă.

Când în zori deschid uşa spre munţi

parcă-i găsesc

din ce în ce mai aproape

şi casele de lemn curat din Cârlibaba

ies purificate din noapte

la marginea drumului

să-şi aştepte sfinţirea.

Azi noapte am vorbit despre fântânari

şi despre radiestezie

în casa lui George Tomoioagă,

cu el şi cu frate-său, Vladimir Tomoioagă.

Ploaia bătea în acoperiş

şi se-auzea pe fereastra deschisă

şi noi umblam cu beţe

prin odăi

să determinăm zonele bune

şi punctele rele

şi aşa a şi fost,

am determinat diferenţa

dintre casa de lemn şi casa de piatră

în favoarea casei de lemn,

diferenţa dintre casa de piatră şi

casa de beton

în favoarea casei de piatră,

deasupra noastră

noaptea atârna cu ploaie cu tot

şi oasele bătrânilor fântânari

au forfotit în morminte.

Mi-e drag acest om tânăr,

George Tomoioagă,

l-am preţuit încă de pe vremea

când era zidar

şi lansa, împreună cu tatăl său,

Dumitru Tomoioagă,

moda caselor cu pereţi frumoşi

de la Ciocăneşti,

s-a mai schimbat şi el,

îl oboseşte rutina,

a învăţat şi lecţii de teatru,

dar în esenţă

e acelaşi constructor onest,

acelaşi îndrăzneţ al soluţiei

perpendiculare pe obiect,

acelaşi om al oamenilor,

şi, ca dovadă,

el are încă proiecte neterminate,

el mai crede încă în aforism şi-n poezie.

Şi-n puţinul lui timp liber

mai urcă-n munţi la fân cu toţi ai casei.