Clopotul Reîntregirii - de Adrian Păunescu

7.0/10 - 107 de voturi
Clopotul Reîntregirii

Din om în om se-aude un clopot departe

De dincolo de viaţă de dincolo de moarte.

Îl duc pe umeri Moţii, din Apuseni, încoace,

Miroase-a vârf de munte şi a ştergar de pace.

Un clopot care poartă un semn divin în sine,

Că ştie să vorbească şi ştie să suspine,

Un clopot ce arată şi morţii dar şi mirii,

Că-i clopotul nădejdii şi al reîntregirii.

Şi dacă merg motoare pe ardere spre astre

Divinul clopot merge pe lacrimi, de-ale noastre.

Un relief de lacrimi s-a întocmit sub turlă

Şi viscolele vremii pe-acoperişuri urlă.

Când clopotul se zbate la început de iarnă,

Istoria din sine pe ţară o răstoarnă.

Şi după ce-o clăteşte şi limpezeşte parcă,

O lasă tot sub turlă în clopot să se-ntoarcă.

Din Horia şi din Cloşca, şi din Crişan, din roată,

El a-nvăţat să fie, şi-a învăţat să bată.

Precum Mihai Viteazul venise să-l cunoască,

Să-i dea tot lui Moldova şi Ţara Românească.

Martirică rostire şi bronz umblat cu talpa,

Se desluşeşte ţara pe clopotul din Alba.

Întâi Decembrie, ziua, mereu cea mai frumoasă,

Reîntregită hartă şi patria-mireasă.

Muntenia-temeiul, ca şi Moldova, toată,

Doar când s-a-ntors Ardealul vru clopotul să bată.

Divinul nostru clopot, îndreptăţit să spună

Că suntem toţi acasă la mama, împreună.

Şi Doamne, către Putna, şi către Direptate,

În Alba e un clopot de lacrimi, care bate.

Iluminând utrenii, şi prelungind vecernii,

El cântă primăvara la începutul iernii.

Şi cât de-adânc se află în ochiul care plânge,

Prin fiecare dangăt să-l simţi în ochi şi-n sânge.

Aşa de-nalt tresare, în fiece nădejde

Şi la conclavul păcii vorbeste româneşte.

Gândeşte ca un geniu, tresare ca o ramă,

Vorbeşte despre sine din turla suverană.

Ci noi la el să mergem, ca să ne dea putere,

Cu el să fim de gardă când patria ne-o cere.

Cum cântă din el însuşi, cu cerul şi zăpada

În el se află toate, de ieri, de azi, de mâine,

Un cântec fără margini, numit Româniada.

Şi lupta pentru ţară şi lupta pentru pâine.

Dureri şi biruinţe s-au regăsit într-însul

Şi ce-am uitat cu vorba noi n-am uitat cu plânsul.

Sunt maicile într-însul şi pruncii şi martirii,

În clopotul Nădejdii, şi al Reîntregirii.