Colindul ulciorului - de Adrian Păunescu

Omar Khayyam mai duce dorul

Femeilor de pe la hanuri,

Ce fi-vor în curând ulciorul

Menit a potoli elanuri.

Acolo unde el sfârşeşte

Povestea lui cu cai şi iepe,

Ca-ntr-un coşmar, diavoleşte,

Povestea mea abia începe.

Tu te vei naşte iar din lutul

În care-ai coborât întreagă

Că te trezeşte sfânt sărutul

Care din toate te dezleagă.

Şi-aşa cum tu fuseseşi vasul

Din care au băut drumeţii

Ca un bolnav trezit mi-e glasul

Chemând din nou heralzii vieţii.

Aceşti drumeţi care băură

Din trupul tău, şi vin, şi sânge,

Şi care cu-o duioasă ură

Ştiau la piepturi a te strânge.

Vor fi şi ei curând ulcioare

Din care o să torni cu milă

Un vin în birturi populare

În moi tacâmuri de argilă.

Frumoaso, pune-ţi altă haină

Că vor urma aceleaşi chinuri,

Dar tu alege-n mare taină

Pe cel mai negru dintre vinuri.

Şi, cum sântem cu toţi la masă,

Şi vii şi morţi, tot împreună,

Tu, prin purtarea ta aleasă,

Trecuta moarte ţi-o răzbună.

Şi-n braţele căldurii tale

Să-i porţi pe cei ce te cântară,

Poeţi ce deveniră oale

Şi un Omar Khayyam de ceară.

Ca el, care-ţi dusese dorul,

Şi-n lut a zis că-ţi vine bine

Omar, sa fie el ulciorul,

Din care sa te bem pe tine.