Colindul ulciorului - de Adrian Păunescu

Omar Khayyam mai duce dorul
Femeilor de pe la hanuri,
Ce fi-vor în curând ulciorul
Menit a potoli elanuri.

Acolo unde el sfârşeşte
Povestea lui cu cai şi iepe,
Ca-ntr-un coşmar, diavoleşte,
Povestea mea abia începe.

Tu te vei naşte iar din lutul
În care-ai coborât întreagă
Că te trezeşte sfânt sărutul
Care din toate te dezleagă.

Şi-aşa cum tu fuseseşi vasul
Din care au băut drumeţii
Ca un bolnav trezit mi-e glasul
Chemând din nou heralzii vieţii.

Aceşti drumeţi care băură
Din trupul tău, şi vin, şi sânge,
Şi care cu-o duioasă ură
Ştiau la piepturi a te strânge.

Vor fi şi ei curând ulcioare
Din care o să torni cu milă
Un vin în birturi populare
În moi tacâmuri de argilă.

Frumoaso, pune-ţi altă haină
Că vor urma aceleaşi chinuri,
Dar tu alege-n mare taină
Pe cel mai negru dintre vinuri.

Şi, cum sântem cu toţi la masă,
Şi vii şi morţi, tot împreună,
Tu, prin purtarea ta aleasă,
Trecuta moarte ţi-o răzbună.

Şi-n braţele căldurii tale
Să-i porţi pe cei ce te cântară,
Poeţi ce deveniră oale
Şi un Omar Khayyam de ceară.

Ca el, care-ţi dusese dorul,
Şi-n lut a zis că-ţi vine bine
Omar, sa fie el ulciorul,
Din care sa te bem pe tine.