Când ni s-a dat cuvântul, ni s-au luat aripile,
Zadarnic este dorul nostru după aripi,
Noi invocăm în lume aripi şi, pentru a convinge,
Trişti cheltuim cuvinte, îndureraţi de lipsa unor aripi.
Vrem să zburăm, vrem să trăim cu aripi,
Râvnim luxoase aripi, cerem ceţoase aripi,
Vrem aripi şi vrem aripi, vrem aripi şi vrem aripi,
Şi cheltuim cuvinte în goana după aripi.
Şi iarăşi cerem aripi, oricui îi cerem aripi,
Deşi când ni s-au luat aceste aripi
Ne-a fost cedat cuvântul,
Pe care îl trimitem după aripi.
Vrem să intrăm în aripi, să locuim în aripi,
Ni-i locul între aripi, acolo vrem să stăm,
Şi cheltuim cuvinte: vrem aripi, daţi-ne oricăruia din noi
Pentru această viaţă câte un stol de două aripi.
Departe, între aripi, se-ntemniţează păsări,
Cu câte două aripi, plictisindu-se de zbor;
Şi căutând terenul pe care să se-aşeze,
Lor de cuvântul, izgonit de aripi, le e dor.