Şi Hamlet străbate pământul cu Yorick,
Cu Yorick în pumn sau cu chiar capul său,
Căci prinşi amândoi în vârtejul istoric,
Chiar Yorick e Hamlet şi nu-i pare rău.
Şi Hamlet se ţine pe sine în mână
Şi Yorick pe umerii săi s-a suit,
Şi Hamlet miroase a mort şi-a ţărână
Şi tidva păstrează în ochi un clipit.
Pământul le e cimitirul, acum,
Bufonul cuvinte de bârfă îndrugă,
Iar prinţul abia împlineşte o rugă,
Dar cine-i pe umeri şi cine-i în pumn?
A fi sau a nu fi, ce verbe de fum,
Ciudat, agramat şi morţiu se conjugă.