Desculţ prin întîiele brume,
Bătrân de atâta tristeţe,
Să ies dintr-o dată în lume,
Cinismul ceva să mă-nveţe.
Cu ochii sticlind ca pisica
Să sar pe pierduta redută
Şi nici să nu ştiu de nimica
Din care şi viermii se mută.
Adio, prea buna mea doamnă,
Nimic despre noi nu se ştie,
Dar sânt proclamaţii de toamnă
Afişe de pneumonie.
Copii tuşesc măgăreşte,
Bătrânii tuşesc, dar tabagic,
La toţi tensiunea ne creşte
Finalul de veac este tragic.
La cârmele lor iluzorii
Pun ţările oameni de paie,
Trăind sub regimul terorii
Pământul e plin de războaie.
La ce ţi-aş mai ţine iubire
Când totul în jur este moarte,
Când linia vieţii-i subţire
Şi nici nu conduce departe.
Mai bine desculţi peste brume
Purtând terfeloage, nu haine,
Să plec pe vecie în lume
Robit pământeştilor taine.
Adio, e toamnă în toate,
Simt sarea în lacrimi la mine,
Pe buzele mele crăpate
Mai arde-un sărut în ruine.
Dar ce-ţi mai spun amănunte,
Esenţa e dorul de fugă
Prin brumele marelui munte
Cu toţi filozofii în rugă.
Şi-apoi să se-nchidă de-a pururi
Pădure şi noapte şi brume,
Să-mi pierd orice fel de contururi
Să merg ca legenda prin lume.