Un prieten bufnicior - de Constanţa Buzea

Pe muteşte, pe furiş
Strecurat în bătătură,
Hoţul vine, hoţul fură.
O fi şarpe? O fi vidră?

O fi vulpe rătăcită?
O fi, cine ştie ce?
Merge ca un şoarece.
Să vedem ce ne lipseşte

Să vedem ce ne-a rămas.
După ce-a furat, fireşte,
Ştim din pas de-i slab ori gras.
Ne lipseşte puiul gri

Şi e ros sacul de orz.
Cum să afli cine-o fi?
Hoţul cine să fi fost?
Hai să stăm la pândă toţi,

Toată noaptea, şi vom şti
Dacă-i hoţ ori dacă-s hoţi.
Stăm cu puşca? Stăm cu tunul?
Vin mai mulţi? Vine doar unul?

Şi, de-ar fi să nu mai vie,
Totuşi, cum aflăm răspuns?
Orice hoţ, orice hoţie
Lasă urme de ajuns.

Să rugăm o cucuvea,
Vreun prieten bufnicior.
Stând de pază el sau ea,
Ne-ar fi nouă mai uşor.

Şi-am făcut pe naiba-n zece,
Ne-am ţinut să n-adormim,
Şi-am văzut sub luna rece,
Şi-am aflat ce-am vrut să ştim.

Bufniciorul, va să zică,
L-a fixat cu ochi enormi,
Tocmai când era s-adormi,
Frăţioare Ştefănică!

L-a fixat şi l-a ţintit,
Astfel că-n câteva clipe,
Strâns în gheare sub aripe,
Hoţul prins a chiţcăit…

Pe vulpoi cum îl vom prinde?
Că el fură la coteţ!
O să-i dăm ceva merinde
Câinelui cu părul creţ.

Cu-un prieten bufnicior
Şi cu-un câine credincios,
Am scăpat de hoţi uşor.