Mi s-a dus tinereţea, iubito,
Trupul meu, altădată frumos,
Scrijelat e de sculptorul Vreme,
Acest sculptor e prea nemilos.
Când vorbim despre ziua de mâine
Simt tristeţea vibrându-ţi în glas,
Dar, iubito, să ştii, pentru mine
Tu la fel de frumoasă-ai rămas.
Frumuseţea în suflet e-ascunsă,
Până la ea nici un sculptor n-ajunge,
Nu fi tristă, iubito, ascultă,
Şterge-ţi ochii, te rog, şi nu plânge.
Şterge-ţi ochii, te rog, şi zâmbeşte,
Şi înalţă-ţi privirea spre nori,
Tinereţea mea şi a ta
E în cârdul cel lung de cocori.
Să zburăm către stele ne naştem
Şi trăim zi de zi pe Pământ.
Toamna-şi cântă romanţa prin ploaie
Când cocorii se duc rând pe rând…
Mi s-a dus tinereţea, iubito,
Şi a ta tinereţe s-a dus,
Hai acum împăcaţi şi cuminţi
Să privim liniştit spre apus.
Un apus e lumină preasfântă,
Răsăritul oricum va veni
Şi când iarăşi va fi primăvară
Liliacul oricum va-nflori…
Fericirea e pasăre rară,
Doar iubind respirăm şi trăim.
Ce noroc, ce izbândă, iubito,
Până la stele alături să fim.
Ce noroc, ce izbândă, iubito,
Ce frumoasă ai fost şi vei fi…
Tu eşti – eu, eu – sunt tu şi deci nimeni
Nu ne poate în veci despărţi.