Zborul - de Emilia Plugaru

M-am născut purtând robia în mine

Şi plumbul lanţului m-a-mpiedicat să zbor,

În loc de aripi, două mâini trudite,

Credeam că bătătura e menirea lor.

Întâi şi-ntâi m-au înrobit părinţii

Şi lanţu-n jurul meu l-au întărit mai strâns,

Cu barda mi-au tăiat aripile întinse

Şi-atunci întâia oară sufletul mi-a plâns…

M-am resemnat apoi zicând că zborul

Doar păsărilor din cer le este dat.

Şi totuşi pe furiş, privind la stele,

Cu-aceste două mâini trudite am zburat.

Am reuşit, m-am ridicat deasupra-mi,

Doar primul zbor a fost un pic mai greu,

Credeam că voi zbura o veşnicie,

Credeam că zborul e destinul meu.

Dar iarăşi mi-au fost aripile frânte

Când viaţa mea-n cunună s-a legat.

Visam mereu un zbor în doi, alături

Şi visul meu s-a dus, s-a spulberat…

Acum în lanţ mă zbat de bună voie

Şi doar câteodată un fior

Îmi dă de ştire că – am avut şi aripi,

O clipă mă revolt, dar nu încerc să zbor…