Zborul - de Emilia Plugaru

M-am născut purtând robia în mine
Şi plumbul lanţului m-a-mpiedicat să zbor,
În loc de aripi, două mâini trudite,
Credeam că bătătura e menirea lor.

Întâi şi-ntâi m-au înrobit părinţii
Şi lanţu-n jurul meu l-au întărit mai strâns,
Cu barda mi-au tăiat aripile întinse
Şi-atunci întâia oară sufletul mi-a plâns…

M-am resemnat apoi zicând că zborul
Doar păsărilor din cer le este dat.
Şi totuşi pe furiş, privind la stele,
Cu-aceste două mâini trudite am zburat.

Am reuşit, m-am ridicat deasupra-mi,
Doar primul zbor a fost un pic mai greu,
Credeam că voi zbura o veşnicie,
Credeam că zborul e destinul meu.

Dar iarăşi mi-au fost aripile frânte
Când viaţa mea-n cunună s-a legat.
Visam mereu un zbor în doi, alături
Şi visul meu s-a dus, s-a spulberat…

Acum în lanţ mă zbat de bună voie
Şi doar câteodată un fior
Îmi dă de ştire că – am avut şi aripi,
O clipă mă revolt, dar nu încerc să zbor…