Carol Robert - de George Coşbuc

7.0/10 - 195 de voturi
Carol Robert

Stăpânul ţării feudale

Râdea de Basarab, pe cale

Venind cu sutele de-arcaşi

Turnaţi în zale,

Ce-i pentru-aceşti viteji ostaşi

O ţară largă de trei paşi?

Sărmanul vodă, cum îl cheamă,

O fi-n pământ acum de teamă!

Ce minte-o să-l învăţ! Să-l fac

Să ţie seamă

Că eu sunt eu, şi nu mă-mpac

C-un biet ca el, cioban sărac!

Uitat-a că-i născut să fie

Păstor de oi şi slugă mie?

De barbă însă am să-l scot

Din vizunie.

Ce câini îl apără? Socot

Să-l spânzur eu cu câini cu tot!

Curând, flăcăi! E plin paharul!

Auzi ce-mi scrie-acum tâlharul

Dar cine crede el c-ar fi

Maghiarul?

Şi regele râzând s-opri

Şi-aceste vorbe le citi:

Mărite crai! Îţi spui prin carte,

Că vecinic dinspre-a noastră parte

Vrem binele! Suntem cei foşti

Şi mai departe

Şi-acum tu uiţi că ne cunoşti

Şi-alergi în strângere de oşti!

Eu sunt mai slab. Zic eu de mine.

V-am dat haraci, că se cuvine,

Pe plac eu multe v-am făcut

Să fie bine.

Voi Severinul l-aţi bătut:

Vi-l las, măcar eu n-aş fi vrut!

Dar o rugare eu ţi-aş face:

Să mi te-ntorci în bună pace,

Să te fereşti, măria ta,

De drumul încoace.

Că mai pe-aproape de veţi da

Nici unul viu nu veţi scăpa!

De hohote vuit-a malul;

S-a dat cu spaimă-n lături calul

Lui Robert. Tomo, fii stăpân

Că-ţi pierzi Ardealul!

Nu-i prost românul că-i bătrân,

E prost că-i minte de român!

Şi-aşa râzând, în zi de vară,

Frumoasele lor oşti intrară

Adânc prin munţii româneşti,

Adânc spre ţară.

O, nu ţi-aduc vulturii veşti,

Roberte, în drum ca să te-opreşti?

Căci iată, colo la strâmtoare,

S-aude un corn de vânătoare

Şi multe-apoi, chiuituri

Răsunătoare.

Se umple codru-ntreg de guri

Şi ies românii din păduri.

Jucându-şi coiful alb pe creste

Ei vin, şi nu le prinzi de veste,

Năvalnic cad şi iuţi răsar

Ca din poveste.

Ei intră-n desetul maghiar

Şi unde-ajung, îl lasă rar.

O, bieţi maghiari, striviţi în vale!

Ce mândri-aţi mai venit pe cale,

Atâtea sute de arcaşi

Turnaţi în zale!

Cum pier acum aceşti ostaşi

În ţara largă de trei paşi!

Şi, fala lor uitând-o toată

Mureau zdrobiţi, şi ca să poată

Să-şi scape capul, rupţi şi goi

Fugeau în gloată.

O, şi la ziua cea de-apoi

Vor râde-aceste văi de voi!

Tu-n gând bolboroseai o rugă

Şi nu gândeai decât la fugă,

Şi-n spate, rege, tu ţi-ai pus

Vestmânt de slugă

Un gând nebun mi te-a adus

Şi-acum te bate Cel-de-sus!

Venit-a Dumnezeu să certe

Mândria ta, Carol Roberte!

De nimeni n-ai voit s-asculţi,

Cel Sfânt te ierte!

Din pilda ta cunoaştem mulţi

Că ştiu şi regii-umblă desculţi!