Golia ticălosul - de George Coşbuc

7.0/10 - 185 de voturi
Golia ticălosul

La Cahul, pe câmpie, din marginea poienii

Se întinseră-n coloane de luptă moldovenii,

Şi-aveau cu ei pe vodă, iubitul domn al lor,

Iar Golia, el plecat-a din faptul dimineţii

Prin vale să-şi reverse din lături călăreţii

Ca vânturi iuţi ce scurmă şi-mpart cumplitul nor.

Iar când veni şi vremea să urle-n zare tunul,

Mişcatu-s-au românii cu miile, ca unul

O lamur-a Moldovei prin sutele de ani!

Dar Golia ticălosul alt gând avea cu soţii,

Şi-n suliţe ridicându-şi căciulile cu toţii

Lăsând câmpia noastră trecură la duşmani.

O clipă stete vodă cu inima trăsnită.

Întors apoi, strigat-a spre oastea-nmărmurită,

Pe Golia arătându-l cu pumnii, cu-amândoi:

Oşteni ai ţării mele! priviţi-l cum se duce,

El vinde sfânta ţară şi vinde sfânta cruce,

Mă vinde, ticălosul, pe mine şi pe voi!

Cumplit se-ntoarse vodă cu-ntreaga sa mânie

Spre partea de-unde Golia venea cu duşmănie

Spre fraţii săi, în fruntea grozavilor spahii.

Să daţi fără de milă, că-i inimă de fiară!

Să piară-acum pământul! Moldova-ne să piară,

Dar Golia-ntâi de toate să piar-acum, copii!

Şi nu vedeau românii nici moartea cum le iese

În drum, şi nici potopul de turci ce-i încinsese,

Vedeau numai pe Golia, pe scosul lor din minţi.

Şi neputând mai iute să-l stingă de pe lume

Rosteau cu glasul urii bicisnicul său nume

Prin gemete scrâşnite strivindu-i-l în dinţi.

O, Golia, tu! pândit-ai aşa de-amară vreme

Dar toate ale ţării şi plângeri şi blesteme

Ajungă-te de-a pururi, şi n-ai mai fi trăit!

Dar iată-le, pornite din suliţe şi din gură

Smintiţii tăi la Cahul câineşte-aici căzură,

Căzuşi şi tu, mişele, tu cel ce i-ai smintit!

Călcau spahiii-n goană pe barba ta bătrână,

Iar pumnii-n loc de aur strângeau în ei ţărână

Şi-n gură-ţi s-adunase şi sânge şi pământ,

Să înece-n tine, Golio, mai repede suflarea!

Aşa sfârşit să aibă în veci de veci trădarea,

Iar lupii fie-i preoţi şi gura lor mormânt!

Adânc în noaptea nopţii şi-n Iadul cel din urmă

În care-al iernii viscol suflarea nu şi-o curmă

Nicicând, stau prinşi în gheaţă ai lumilor mişei:

Grozavă li-e durerea, şi vecinică li-e truda

De-a stânga ţipă Cain, de-a dreapta urlă luda,

Iar tu, tu goale Golio, te vaieţi între ei!