Pierirea dacilor - de George Coşbuc

8.0/10 - 187 de voturi
Pierirea dacilor

Prea se-ntinde veselia

Tot cu praznic şi desfrâu!

Veţi tăia cu toţii via,

Şi veţi duce toţi la râu

Vinu-n sticle ori în vase

Să-l vărsaţi pe apă tot:

Cel ascuns de voi prin case

Cu putere am să-l scot.

Aşa vreau. Aşa veţi face

Că-i tai capul cui nu-i place!

Fost-a jale-n tot regatul

Şi la munte şi la şes;

Plânse-oraşul, vai, şi satul,

Cârciumarii mai ales.

Şi vărsat-au lacrimi dese

Popii şi poeţii lor,

Cele două tagme-alese

Cari la orişice popor

Sunt apostoli ai mulţimii,

Deci la vin de-a pururi primii.

La cetatea Buridava

Ei făcur-un meeting.

Nu ştiu care-a fost isprava,

Căci de-acestea nu m-ating.

Ştiu că cinci senatul dete,

Camera pe alţii cinci

Delegaţi, cu mândre plete,

Bernevici având şi-opinci,

Să supună majestăţii

Plânsul ţării şi-al dreptăţii.

Unul singur avea cizme

(Primul dac ce le-a purtat)

Şi vorbea cu galicisme,

Că-n Paris trei ani a stat

De-a învăţat geologie,

Şi-avea Takowa pe piept,

Îl chema sarab Ilie,

De spun cronicele drept,

Iar în mână-avea cravaşă

Semn distins, ca bulibaşă.

Zise el: De vrei, ne-aruncă

Peste-un milion de scări,

Dar cinstita ta poruncă

Prea ne scoate din răbdări!

Când nu-i strop de vin în ţară

Ce să bem noi? Petroleu?

Regele cu vorba rară:

Oh, Sarailie-al meu!

Tu cunoşti pe Leon papa,

Vorba lui mereu e: Apa!

Rege mare! Mai cu-ncetul!

Apa-i lucrul cel mai bun,

După cum Pindar poetul,

Popa Kneip şi mulţi o spun,

Însă dacii, ca păgânii,

Nu beau apă, nici să-i pici.

Zic şi ei, cum zic românii

Cei ce urmându-ne pe-aici

De strămoşi ne-or recunoaşte:

Apa-n burtă face broaşte!

La o mie două sute

După Crist! Iar noi suntem

Morţi de tot, când ni-e ulciorul

Gol o zi, ca la golani,

Cum deci îi vom duce dorul

Treisprezece sute de-ani!

Pân-atunci ne ia tătarul,

Tot cu gând că-i gol paharul.

Ascultând aceste spuse,

Regele-a zâmbit perfid.

Dete-un semn şi-un serv aduse

Zece cupe c-un lichid.

M-am gândit fără-ncetare;

Ceva trebuie să beţi

Iat-aici zece păhare.

Iar dincoace-aveţi pesmeţi

Spuneţi, principi, de vă place,

Şi cum vreţi, aşa voi face!

Sar fruntaşii daci cu ura!

Să ia toţi paharul plin,

Căci aveau ca focul gura

De când nu băură vin.

Însă care cum înghite

Dă să scuipe mai curând

Şi cu feţe-ngălbenite

Se privesc pe rând, pe rând.

Rege, asta-i vrăjmăşie!

Ce ne dai să bem leşie?

Auzim că mult li-e dragă

Celor scoborâţi din Crum

Un lichior ce-i zice bragă

Şi şi-o împart de cinci pe drum.

Da! Întâi când am văzut-o,

Am crezut că sunt lături,

Dar pe Zeus, mă jur, pe Pluto:

Taina ăstei băuturi

N-o înţeleg s-asculţi de mine

Decât cei cu gusturi fine!

O, fruntaşi cu mândre coame!

Asta-i bragă! Şi se bea

Şi de sete şi de foame.

Mama dracilor s-o ia!

Acest soi de băutură

Nu-i de noi! Ne vâră-n draci.

Să le-o torni cu sila-n gură

N-au s-o înghită bieţii daci.

Parcă-i terciul cu lămâie

De-oblojeli pe la călcâie!

O veţi bea! răspunse tare

Şi-n mânie Deceneu,

Dacă nu-mi daţi ascultare

Şi-agitaţi poporul meu,

Am s-o impun, Sarailie,

Astăzi prin decret regal,

Toţi s-o bea! A, terci să fie,

Însă terci naţional!

Haide să bem, uitând trecutul

Beţi, să-i facem începutul.

Pe fereşti săriră prinţii

Care şi-ncotro văzu!

Unu-n goană-şi rupse dinţii,

Altul într-un puţ căzu.

Cel cu cizme, dând din coate,

Se izbea de boi şi vaci,

Tropăind cele ciubote,

Că-l băgase braga-n draci!

Şi-au rămas cei prinţi de-ocară

Apăsând popor şi ţară.

N-au fost însă lucruri bune

Ce-acest rege-a făptuit,

Căci istoria ne spune

Cum că dacii au pierit:

Ori de dor de băutură,

Ori de caznă-n ciuda lor,

Deci luaţi învăţătură,

Regilor, în viitor:

Dac-aveau ce soarbe dacii,

Poate şi-azi trăiau, săracii!