Păinjiniş - de George Topârceanu

În plasa gândurilor mele de lumină
Ţi-am prins imaginea: o viespe
Subţire-n mijloc, ageră şi fină.
O adiere poate s-o desprindă

Din luminosul ei hamac.
Să cadă ca o floare pe faţa unui lac,
Să-i tulbure metalica oglindă…
E seară… Plopii înşiraţi în zare

Se sting departe –
Văpăi de umbră, facle funerare
La căpătâiul zilei moarte…
De ce să-mi stai zadarnic împotrivă?

Rămâi a mea…
O, nu te zbate, dulcea mea captivă, –
Reţeaua fină s-ar cutremura
Şi fiecare fir întins prea tare

Mă doare…
Că le-am urzit – păianjen solitar –
Nu din argintul razelor de lună,
Ci din fiorul unui vis bizar

Pe care Noaptea mi-l aduce-n dar
Ca să-l trăim o clipă împreună…