În plasa gândurilor mele de lumină
Ţi-am prins imaginea: o viespe
Subţire-n mijloc, ageră şi fină.
O adiere poate s-o desprindă
Din luminosul ei hamac.
Să cadă ca o floare pe faţa unui lac,
Să-i tulbure metalica oglindă…
E seară… Plopii înşiraţi în zare
Se sting departe –
Văpăi de umbră, facle funerare
La căpătâiul zilei moarte…
De ce să-mi stai zadarnic împotrivă?
Rămâi a mea…
O, nu te zbate, dulcea mea captivă, –
Reţeaua fină s-ar cutremura
Şi fiecare fir întins prea tare
Mă doare…
Că le-am urzit – păianjen solitar –
Nu din argintul razelor de lună,
Ci din fiorul unui vis bizar
Pe care Noaptea mi-l aduce-n dar
Ca să-l trăim o clipă împreună…