Litanii pentru orgă - de Grigore Vieru

9.0/10 - 110 de voturi
Litanii pentru orgă

„Nu suntem săraci de-avere,
Da’ săraci de mângâiere.”
Folclor

Stau cu trombonul unii
În jurul gâtului încolăcit:
Juvăţ de aur.
Stau alţii ca nebunii
Cu pânza unui verb
Tot zădărând un taur.
Stau unii pe aur,
Pe jăratecul lui.
Pe riscul cel mare
Stau alţii,
Pe gheaţa lui de cristal.
Şi-având doar cu moartea
Relaţii,
Stă maică-mea într-un spital.

* * *

Cum nu sunt doi pomi
Întocmai la fel,
Şi nici două popoare;
Cum nu se aseamănă perfect
Cicoare cu cicoare
Astfel, maică, şi tu
Eşti unica-n lume,
În sufletul meu,
În cântul
Ce-mi bate sub tâmple.

Nimeni nu
Poate golul să-l umple,
Golul ce-l laşi –
Nici cântecul meu,
Nici popularul meu nume,
Nici ţara chiar, care
La fel mi-e de scumpă şi ea.
Rămâi.
Mai rămâi.
Nu pleca.

* * *

Puternic nu sunt.
Nu pot fi de faţă
Cu sângele meu
Când eşti rănit.

Nu îndrăznesc
Să calc în picioare
Vipera ce m-a încolţit.
Nu pot până la capăt
Cântecul duce.
Scriind,
Parcă-aş ara cu o cruce.

Dorm iepureşte şi-mi pare
Că nu mai vin zorii.
Îngheţ fără
Lâna albă-a ninsorii.

Tulbure, Doamne,
Mi-ar rătăci sufletul,
Tulbure şi-mprăştiat,
Cocoşul de aur al cerului
De l-aş găsi dimineaţa tăiat.

Puternic nu sunt
Nu pot o casă dura,
O cruce nu pot ciopli.
Cocorii se duc
Şi nu-i pot opri.
Stelele cad
Şi nu le pot la loc ţintui.

Vremea ca viscolul te-acoperă –
Cum să te apar, mamă: fluture fericit,
Soare
În aceeaşi clipă
Răsărit şi-asfinţit?!

* * *

Trudite cât ţara întreagă,
Mânuţele tale de ceară
În noaptea cea neagră,
În noaptea cea neagră
Odihnescu-se prima oară.
Prima oară
Sărut mâinile tale
Din care ierbi vor răsare.
Mi-i plină fiinţa de jale
Ca trupul mării de sare.

* * *

Tristă dimineaţă
De duminica mare.
Îmi izvorăşte pe faţă
Steaua cea de sare.

Privesc cu durere la
Verzile săbioare
De porumb din grădina ta,
Mamă, care
Nu te mai pot apăra.

Întregul nu mai e întreg.
Strig:
Sunt cel mai fără de noroc!
Deşi înţeleg, înţeleg
Că toţi suntem un lemn
De foc.

* * *

A căzut cerul din ochii tăi
Şi s-a fărâmiţat.
A căzut de pe faţa ta soarele
Şi-a îngheţat.
Încremenit e vântul cel răcoros
Fără harnicele tale mâini.
Căutându-te pe tine,
S-au tăinuit izvoarele-n ţărâni.
Ca un pom doborât
Însuşi graiul
Parcă se aude căzând.
Doamne, atât de singur,
Atât de singur
N-am fost nicicând!

* * *

Nu-mi ajung ochi să te plâng,
Nici cuvinte nu-mi ajung.
Drumul meu sub cer e scurt,
Drumul tău în pământ e lung.

Mă doare căsuţa,
Gradina ta verde,
Toate
Cate-au rămas fără tine
Mă dor.
Nu-mi mai e dor de nimeni, mamă,
Numai de tine mi-i dor.

* * *

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestemă unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Dar ce-ai face tu şi cum ai fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frică, nu teamă –
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.

* * *

Te-ai scufundat
În veşnicie,
În apele ei,
Ca-n aerul de sus
Mirozna florilor de tei,
Ca iarba toamnei
În pământ,
Ca taina tremurândă-n
Tăcerea unui cânt;
Ca ochiul păsării
În somn,
Tu care parcă spui:
Lăsaţi-mă puţin
Să dorm.
Ca celălalt gând al meu
Te-aştept sa te întorci
Cu bucuroase veşti,
De varul vechi să răzui
Această zi,
Cu zâmbetul tău cald
S-o zugrăveşti.
Te-aştept să te întorci.

* * *

În noaptea cea rece,
În ziua mai caldă
Nimic nu detest.
Există lumea cealaltă
Cât timp
Există pământul acest.

Suflet scăzut,
Idee înaltă.
Dar
Încă-i frumos în cânt.
Există lumea cealaltă
Cât timp
Există acest pământ.

Doine se-aud. Tresaltă
Întinderi cereşti.
Există lumea cealaltă
Cât timp, mamă,
În noi vieţuieşti.

* * *

Lipseşti dintre lumine,
Dar nu lipseşti din mine.
Lipseşti de la fereastră,
Dar nu din limba noastră.

Lipseşti din blânda seară,
Dar nu lipseşti din ţară.

Plecată eşti în moarte
Ci-aproape, nu departe.