Aducând cântări mulţime
Şi mai bune şi mai rele,
Mă întreb cu îndoială
Cine caută la ele?
Cată cei ce noaptea, ziua
Îşi muncesc sărmana minte –
Plebea multe ştiutoare
Pentru pâine, pentru linte?
Sau cei ce păzesc cântarul
A dreptăţii, dragă Doamne,
Ce la domni sărută mâna
Ş-altceva încă la doamne?
Sau acei care-şi pun osul
Carul statului de-l mişcă?
Ah, prea ştii mai dinainte
Tot ce-i doare şi ce-i pişcă.
Eu nu pot să le dau lefuri,
Nici onoruri, nici pensiune.
Nu-s în stare nici să judec
Merite pentru naţiune.
Toţi acei ce-n astă lume
Vor ceva… mă lese-n pace,
Eu nu voi nimic, nimica,
Decât pace, pace, pace.
Şi de-or trece pe-aste şiruri
Ochii cei cuminţi de fată
Sau a junelui privire
De visare îngrecată,
De vor trece într-o viaţă
Doruri multe-ndefinite:
Or privi sub flori albastre
Aste pagine citite
Şi dureri scânteietoare
Şi tablouri înfocate
Vor pătrunde tremurânde
Aste suflete curate.
Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi,
La voi inimi cu aripe.
Ah! lăsaţi ca să vă ducă
Pe-altă lume-n două clipe.