De ce să mori tu? - de Mihai Eminescu

9.0/10 - 198 de voturi
De ce să mori tu?

Tu nu eşti frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond

Când se lasă cu dulceaţă peste pieptu-ţi ce suspină,

Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină.

Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.

Astfel treci şi tu prin lume… ca un basmu de proroc!

Eşti săracă dar bogată, eşti mâhnită dar senină!

Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poţi oare fi de vină

Dacă faţa ţi-e urâtă, pe când anii-ţi sunt de foc.

Când ai şti tu cât simţirea-ţi şi privirea-nduioşată

Cât te face de plăcută şi de demnă de iubit,

Tu ai râde printre lacrimi şi-ai ascunde negreşit

În cosiţa ta de aur faţa-ţi dulce şi şireată.

Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,

Dar ca marmura cea rece nu au inimă defel.

Pe când tu!… eşti numai suflet. Eşti ca îngerul fidel

Ce pe cel care iubeşte ar veghea-n eternitate.

Şterge-ţi ochii, blondă Marta… ochii-ţi negri… două stele

Mari, profunzi ca vecinicia şi ca sufletu-ţi senin.

O, nu ştii cât e de dulce, de duios şi de divin

De-a te pierde-n ochii-aceştia străluciţi în lacrimi grele.

O, surâzi, surâzi odată! Să te pot vedea… o sântă,

O martiră ce surâde printr-a lumii dor şi chin,

Pe când ochiul ei cel dulce şi de lacrimi încă plin

Se ridică pentr-o rugă către bolta înstelată.

Ai surâs?!… O! eşti frumoasă… înger eşti din paradis

Şi mă tem privind la tine… căci ţi-o jur: nu m-aş mira

Dac-ai prinde aripi albe şi la ceruri ai zbura,

Privind lumea cea profană cum se pierde în abis.