Într-o lume de neguri
Trăieşte luminoasa umbră.
Mai întâi scăldată
În ceţi eterne şi sure,
Însă, încet-încet,
Razele mari a gândirii
Negurile albe pătrund
Şi formează un arc albastru,
Clar senin în jurul lui,
Ce-a lui margini îşi găseşte
Într-a negurilor creţi
Şi-nainte, înainte
Zboară geniul de lumină.
Îndărătu-i printre neguri
A rămas un fluviu clar
De albastru senin aer.
În dungi supte, în cordele
De argint, ele suspendă
Fluturări şi creţi în calea
Râului de-aer albastru,
Ce de cale îi serveşte
Mândrului geniu şi nalt
Al luminii.