O călărire în zori - de Mihai Eminescu

A nopţii gigantică umbră uşoară,
Purtată de vânt,
Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară
Din aripi bătând.

Roz-alb-auroră, cu bucle de aur
Sclipinde-n rubin,
Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur
Pe-al florilor sân;

Răspânde suflarea narciselor albe
Balsamu-i divin,
Şi Chloris din roze îşi pune la salbe
Pe fruntea-i de crin;

Iar râul suspină de blânda-i durere
Poetic murmur,
Pe-oglinda-i de unde răsfrânge-n tăcere
Fantastic purpur;

Şi pasărea cântă suspine-imitândă
Un cântec de-amor,
Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă
La plânsu-i de dor.

Pe câmp se văd două fiinţe uşoare
Săltânde pe-un cal,
Pe care le-ncinge de flutură-n boare
Subţire voal;

Ca Eol, ce zboară prin valuri şi ţipă,
Fugarul uşor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
Al negurii flor,

O dalbă fecioară adoarme pe sânul
De-un june frumos,
Astfel cum dormită oftarea, suspinul
În cântul duios;

Iar talia-i naltă, gingaşă, subţire
Se mlădie-n vânt,
Şi negrele-i bucle ondoală-n zefire,
Sclipesc fluturând.

I-adoarme pe sânu-i, se leagănă-n braţe
În tandre visări;
Pe când ca profume pe blânda ei faţă
Plutesc sărutări.

Iar aeru-n munte, în vale vibrează
De tainici oftări;
Căci junele astfel din pieptu-i oftează
În dalbe cântări:

„Ah! ascultă, mândruliţă,
Drăguliţă,
Şoapta-mi blândă de amor,
Să-ţi cânt dulce, dulce tainic,

Cântul jalnic
Ce-ţi cântam adeseori.
De-ai fi, dragă, zefir dulce,
Care duce

Cu-al său murmur frunze, flori,
Aş fi frunză, aş fi floare,
Aş zburare
Pe-al tău sân gemând de dor;

De-ai fi noapte, aş fi lumină,
Blândă, lină,
Te-aş cuprinde c-un suspin
Şi în nunta de iubire,

În unire,
Naşte-am zorii de rubin;
De-aş fi, mândra, râuşorul,
Care dorul

Şi-l confie câmpului,
Ţi-aş spăla c-o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sânului!”

Ca Eol, ce zboară prin valuri şi ţipă,
Fugarul uşor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
Al negurii flor;

Vergina îl strânge pe-amantu-i mai tare
La sânu-i de crin,
Şi faţa-şi ascunde l-a lui sărutare
În păr ebenin.

Iar Eco îşi râde de blândele plângeri,
De junii amanţi,
Şi râul repetă ca cântul de îngeri
În repede danţ:

„De-aş fi, mândră, râuşorul,
Care dorul
Şi-l confie câmpului,
Ti-aş spăla c-o sărutare,

Murmurare,
Crinii albi ai sânului!”