Terţine - de Mihai Eminescu

Tinzându-ţi mâna o priveai cuminte,

Mişcai zâmbind a tale roşii buze,

Şoptind încet, ca-n vis, la dulci cuvinte.

Urechea mea pândea să le auză

– Abia-nţelese, pline de-nţeles –

Cum ascultau poeţii vechi de muză.

Şi-n ochii tăi citeam atât eres,

Atâta dulce-a patimii durere,

Că-n al meu suflet toat-o am cules.

A vorbei tale lamură de miere,

Al gândurilor visătorul haos,

Al tău surâs precum ş-a ta tăcere

Şi chipul tău în voluptos repaos.

Pătruns-au toate limpede-n cântare-mi,

Când al tău suflet mie l-ai adaos.

Stăpână eşti pe gându-mi şi suflare-mi

Şi-acesta cânt, ce gat-acum vedemu-l,

Tu poţi să-l ţii şi numai tu să-l sfarmi.

De-ngădui tu ca eu să-nchin poemul,

Precum viaţa mea ţi-am închinat-o,

Dispreţui hula orişicărui emul:

Primeşte-l dar c-un zâmbet adorato!