Vis - de Mihai Eminescu

Ce vis ciudat avui, dar visuri

Sunt ale somnului făpturi:

A nopţii minte le scorneşte,

Le spun a nopţii negre guri.

Pluteam pe-un râu. Sclipiri bolnave

Fantastic trec din val în val,

În urmă-mi noaptea de dumbrave,

Înainte-mi domul cel regal.

Căci pe o insulă în farmec

Se nalţă negre, sfinte bolţi,

Şi luna murii lungi albeşte,

Cu umbră împle orice colţ.

Mă urc pe scări, intru-nlăuntru,

Tăcere-adâncă l-al meu pas.

Prin întuneric văd înalte

Chipuri de sfinţi p-iconostas.

Sub bolta mare doar străluce

Un singur sâmbure de foc;

În dreptul lui s-arată o cruce

Şi întunecime-n orice loc.

Acum de sus din cor apasă

Un cântec trist pe murii reci

Ca o cerşire tânguioasă

Pentru repaosul de veci.

Prin tristul zgomot se arată,

Încet, sub văl, un chip ca-n somn,

Cu o făclie-n mâna-i slabă –

În albă mantie de domn.

Şi ochii mei în cap îngheaţă

Şi spaima-mi seacă glasul meu.

Eu îi rup vălul de pe faţă…

Tresar – încremenesc – sunt eu.

………………………………………

De-atunci, ca-n somn eu îmblu ziua

Şi uit ce spun adeseori;

Şoptesc cuvinte neînţelese

Şi parc-aştept ceva să mor?