Vis - de Mihai Eminescu

Ce vis ciudat avui, dar visuri
Sunt ale somnului făpturi:
A nopţii minte le scorneşte,
Le spun a nopţii negre guri.

Pluteam pe-un râu. Sclipiri bolnave
Fantastic trec din val în val,
În urmă-mi noaptea de dumbrave,
Înainte-mi domul cel regal.

Căci pe o insulă în farmec
Se nalţă negre, sfinte bolţi,
Şi luna murii lungi albeşte,
Cu umbră împle orice colţ.

Mă urc pe scări, intru-nlăuntru,
Tăcere-adâncă l-al meu pas.
Prin întuneric văd înalte
Chipuri de sfinţi p-iconostas.

Sub bolta mare doar străluce
Un singur sâmbure de foc;
În dreptul lui s-arată o cruce
Şi întunecime-n orice loc.

Acum de sus din cor apasă
Un cântec trist pe murii reci
Ca o cerşire tânguioasă
Pentru repaosul de veci.

Prin tristul zgomot se arată,
Încet, sub văl, un chip ca-n somn,
Cu o făclie-n mâna-i slabă –
În albă mantie de domn.

Şi ochii mei în cap îngheaţă
Şi spaima-mi seacă glasul meu.
Eu îi rup vălul de pe faţă…
Tresar – încremenesc – sunt eu.

………………………………………
De-atunci, ca-n somn eu îmblu ziua
Şi uit ce spun adeseori;
Şoptesc cuvinte neînţelese

Şi parc-aştept ceva să mor?