Plugul blestemat - de Vasile Alecsandri

7.0/10 - 153 de voturi
Plugul blestemat

Vecină cu moşia bogată şi domnească

Se-ntinde o câmpie mănoasă, răzeşească,

Pe care o pândeşte avanul domnitor

Cu poftă nesăţioasă, cu ochi adunător.

El vrea ca să-şi cârpească hlamida aurită

Cu zdreanţa sărăcimii de veacuri moştenită.

Dar nu vrea răzeşimea să-i vândă-al său ogor,

Căci e legat prin sânge pământul de popor.

Nu vrea? răcneşte vodă… Prostimea înteţită

Ridică azi din ţărnă fiinţa-i umilită

Şi îndrăzneşte a-şi pune voinţa-n faţa mea?

Să afle dar ce-i vrerea atunci când domnul vrea!”

A doua zi o ceată de mulţi neferi călare,

Înconjurând pe vodă, păşesc peste hotare,

Şi ca să tragă-o brazdă, aduc un mare plug,

Unealtă de răpire cu şase boi în jug…

Câmpia năvălită luceşte verde-n soare,

Dar un fior pătrunde în orice fir şi floare.

Şi via ciocârlie cântarea şi-a curmat,

Şi zarea se-nveleşte c-un nor întunecat.

Din capătul câmpiei începe plugul rece

Să tragă brazda neagră pe locul unde trece

Şi pajiştea atinsă geme ne-ncetat

De-a fi-njumătăţită prin fierul blestemat.

Văzduhul se răsună de strigăte de ură

Şi plugul lasă-n urmă-i în verdea bătătură

O rană lungă, largă, din care amărât

Se-nalţă în cer blestemul pământului răpit.

Şi tot înaintează plugarii… când deodată

O falnică româncă în cale se arată,

Frumoasă, tristă, naltă, pe frunte cu ştergar

Şi c-un pruncuţ la sânu-i, păşind măreţ şi rar.

Ea vine şi în faţă cu boii se opreşte,

Din ochi aruncă fulgeri, apoi aşa grăieşte:

Vrei să ne prăzi tu, vodă, avutul strămoşesc?

A! dacă nu ai teamă de trăsnetul ceresc,

Na! zi să treacă plugul pe-al meu copil din faşă,

Ca să rămână-n lume pomină ucigaşă.

Ea zice şi depune odoru-i lângă boi.

Minune! Cei din frunte, plăvanii amândoi,

Cu ochi plini de blândeţe pe dânsul capul pleacă,

Îl miroase; el râde şi ei nu vor să treacă.

În lături! strigă vodă, şi glasu-i răguşit

Se pare de păcatu-i în piept înăduşit.

Iar falnica româncă pe sânu-i alb cruceşte

A sale braţe albe, obrazu-şi dezveleşte

Ş-adaugă în glas tare: Mai bine mort de mic

Decât s-ajungă în lume prin tine un calic.

Da! trage brazda, fiară, şi-ngroapă laolaltă,

Alăture cu pruncul, mândria ta înaltă!

Năprasnic atunci vodă c-un bici cumplit de foc

Loveşte-n boi să-i mâne, dar boii stau pe loc

Ş-acoperă copilul cu-o caldă înfăşare

Prin aburii ce ies din deasa lor suflare.

Şi ciocârlia-ncepe cântările a-şi urma,

Şi mama în uimire începe-a lăcrima.

Muiere! strigă vodă turbat, schimbat în fiară.

Pieri deci şi tu pe brazdă, şi ţâncul fraged piară!

Nebun, el se repede, dar n-a făcut doi paşi,

Şi iată că tufarii se mişcă a vrăjmaşi.

Şi iată că s-aude un glas de răzbunare,

Şi iată că se vede o gloată-n fuga mare

Venind cum vine zmeul pe aripă de vânt,

Cu-o falcă sus în ceruri şi alta pe pământ.

Răzeşii sunt, răzeşii! Fugiţi, pieriţi cu toţii.

Păcatul vă ajunge, neferi şi domni, voi, hoţii!

Răzeşii în urgie s-apropie de voi

Ca să vă puie-n juguri, să daţi plugul înapoi.

…………….

Dispar în clipă hoţii, şi zarea se deschide,

Şi gloata strigă: Oarba! şi copilaşul râde.