Cheltuitorul şi rândunica - de Alecu Donici

7.0/10 - 190 de voturi
Cheltuitorul şi rândunica

Un tânăr foarte bun, dar prea cheltuitor,

Luând în stăpânire

O bună moştenire,

În vreme de un an, rămase pe uşor,

Şi tot ce mai avea acum era o blană,

Păstrată prin prilej că timpul sta de iarnă;

Iar cine nu-i de mic cu frigul învăţat

În blană foarte crede.

Dar într-o zi mergând după împrumutat,

Din întâmplare el o rândunică vede.

Găseşte-ndată negustori

Şi ia pe blană bănişori.

Căci rândunelele, cum zic din însemnare:

A primăverii dulci sunt bine-vestitoare.

El însă au uitat proverbul bătrânesc:

Că-o floare nicidecum nu face primăvară.

Şi iată, se stârnesc

Furtune, viscole cu ger cumplit afară;

Pe uliţi scârţâie omătul făinos;

De prin ogeaguri fum ca iarna gâlgâieşte;

Şi cel mai sărăiman la foc se încălzeşte.

Iar tânărul meu, trist, flămând şi friguros,

Porneşte în surtuc de-acasă

Să capete vro masă.

Dar cum la uliţ-au ieşit,

Pe rândunică el o vede îngheţată

Şi, tremurând de frig, îi zice: „Blestemată!

Pe faptă-ţi ai pierit!

Aşa ţi se cuvine;

Căci fără blană eu sunt astăzi pentru tine.”

Nu vreau s-ating pe nime,

Dar mult mă mir în sine:

De ce, tot omul, când greşeşte,

Asupra altuia se dezvinovăţeşte?