Cheltuitorul şi rândunica - de Alecu Donici

7.0/10 - 191 de voturi
Cheltuitorul şi rândunica

                        Un tânăr foarte bun, dar prea cheltuitor,
                        Luând în stăpânire
                        O bună moştenire,
                        În vreme de un an, rămase pe uşor,

                        Şi tot ce mai avea acum era o blană,
                        Păstrată prin prilej că timpul sta de iarnă;
                        Iar cine nu-i de mic cu frigul învăţat
                        În blană foarte crede.

                        Dar într-o zi mergând după împrumutat,
                        Din întâmplare el o rândunică vede.
                        Găseşte-ndată negustori
                        Şi ia pe blană bănişori.

                        Căci rândunelele, cum zic din însemnare:
                        A primăverii dulci sunt bine-vestitoare.
                        El însă au uitat proverbul bătrânesc:
                        Că-o floare nicidecum nu face primăvară.

                        Şi iată, se stârnesc
                        Furtune, viscole cu ger cumplit afară;
                        Pe uliţi scârţâie omătul făinos;
                        De prin ogeaguri fum ca iarna gâlgâieşte;

                        Şi cel mai sărăiman la foc se încălzeşte.
                        Iar tânărul meu, trist, flămând şi friguros,
                        Porneşte în surtuc de-acasă
                        Să capete vro masă.

                        Dar cum la uliţ-au ieşit,
                        Pe rândunică el o vede îngheţată
                        Şi, tremurând de frig, îi zice: „Blestemată!
                        Pe faptă-ţi ai pierit!

                        Aşa ţi se cuvine;
                        Căci fără blană eu sunt astăzi pentru tine.”
                        Nu vreau s-ating pe nime,
                        Dar mult mă mir în sine:

                        De ce, tot omul, când greşeşte,
                        Asupra altuia se dezvinovăţeşte?