Turma şi câinele - de Alecu Donici

                        Am să vă spun de-o turmă şi cele întâmplate
                        La stână; dar întâi vreau să vă amintesc
                        Că binele şi răul, prin lupte ne-ncetate,
                        O lume cârmuiesc.

                        Că element, om, fiară, fiinţi nenumărate,
                        Prin lupte se nutresc,
                        Că oaia şi cu capra, deşi sunt o făptură,
                        Nu sunt de o natură.

                        Oaia, precum o ştiţi,
                        E blândă-ascultătoare,
                        Iar capra-i şugubeaţă, şi nu vă îndoiţi
                        Că-i şi cam săritoare.

                        Deci la o turmă bună, unde era oi mii
                        Şi capre două, trii,
                        S-au auzit odată
                        O ceartă prea ciudată,

                        Căci oile ziceau
                        Cam astfel între ele,
                        Zbierând mereu:
                        – Voi, caprelor, în turmă sunteţi nişte lichele;

                        De ce dar ne conduceţi ş-adese ne purtaţi?
                        Prin curături, ogoare, voi faceţi stricăciune,
                        Voi despoiaţi copacii, pe garduri vă-agăţaţi,
                        Iar noi păţim ruşine;

                        Şi oare nu-i mai bine
                        Să aveţi voi turma voastră şi singure să fiţi?
                        – Nu – zise lor dulăul – voi, oilor, nu ştiţi
                        Că lupul totdeauna din turmă dijmuieşte

                        Şi turma fără capre mai greu o risipeşte?
                        Iar unde-s frunte ele, eu încă am un dar:
                        Păzindu-vă din urmă, nu latru în zadar.
                        Credinţa câinelui pe oaie o păzeşte;

                        Dar ce va face omul cu-a lui societate
                        Când ea va fi legată ca turma, din păcate?
                        Găsi-va câine credincios
                        Să o asigureze de lup primejdios?

                        Căci o societate în veci nu e întreagă,
                        Cât de un gând şi cuget nu sunt cei ce-o încheagă.