Turma şi câinele - de Alecu Donici

9.0/10 - 167 de voturi
Turma şi câinele

Am să vă spun de-o turmă şi cele întâmplate

La stână; dar întâi vreau să vă amintesc

Că binele şi răul, prin lupte ne-ncetate,

O lume cârmuiesc.

Că element, om, fiară, fiinţi nenumărate,

Prin lupte se nutresc,

Că oaia şi cu capra, deşi sunt o făptură,

Nu sunt de o natură.

Oaia, precum o ştiţi,

E blândă-ascultătoare,

Iar capra-i şugubeaţă, şi nu vă îndoiţi

Că-i şi cam săritoare.

Deci la o turmă bună, unde era oi mii

Şi capre două, trii,

S-au auzit odată

O ceartă prea ciudată,

Căci oile ziceau

Cam astfel între ele,

Zbierând mereu:

– Voi, caprelor, în turmă sunteţi nişte lichele;

De ce dar ne conduceţi ş-adese ne purtaţi?

Prin curături, ogoare, voi faceţi stricăciune,

Voi despoiaţi copacii, pe garduri vă-agăţaţi,

Iar noi păţim ruşine;

Şi oare nu-i mai bine

Să aveţi voi turma voastră şi singure să fiţi?

– Nu – zise lor dulăul – voi, oilor, nu ştiţi

Că lupul totdeauna din turmă dijmuieşte

Şi turma fără capre mai greu o risipeşte?

Iar unde-s frunte ele, eu încă am un dar:

Păzindu-vă din urmă, nu latru în zadar.

Credinţa câinelui pe oaie o păzeşte;

Dar ce va face omul cu-a lui societate

Când ea va fi legată ca turma, din păcate?

Găsi-va câine credincios

Să o asigureze de lup primejdios?

Căci o societate în veci nu e întreagă,

Cât de un gând şi cuget nu sunt cei ce-o încheagă.