Momiţa la bal masche - de Gheorghe Asachi

7.0/10 - 127 de voturi
Momiţa la bal masche

Un filozof, ce aflase

A ştiinţelor secret,

De pe lume adunase,

Pentru public cabinet,

Dupre sistematic plan:

Scoici, peşti din ocean,

Fiare, paseri cu verzi pene,

Bolovani şi buruiene,

Crocodili de pe la Nil

Şi tablo de Rafael.

Iar apoi cel învăţat,

De un gust, de o căpriţă,

Pentru sine-au cumpărat

Mare, tânără momiţă.

Care-i zic orangutan

Şi-i de ţărmul african.

În cărţi ziua îngropat

Şi-n negreală împlântat,

După lucru-ostenitor

Iubea şaga uneori,

Şi, lăsând deoparte tomul,

Învăţatul meu, ca omul,

Să se poată răsufla,

Cu momiţa se juca.

Deci, voios vrând să petreacă

Seara unui carnaval,

Pus-au straie ca să facă

Cei momiţe pentru bal,

Ca s-o ducă acolo

Măscuită-n domino.

În costum înaurit

Contrabandu-au mistuit;

A ei ceafă-i învelită

Cu o freză încreţită,

Pune-n capul cel flocos

Un beret cu fiong tufos,

Mijlocul cu brâu încinge,

Şi în scarpe talpa-i strânge,

Brânca-ascunde în mănuşi;

Nasul, roş ca pipăruş,

Ş-a ei bot, să nu-l cunoască,

Le acopere cu mască.

Aşa merg, fără ciocoi,

La teatru amândoi.

Filozoful intră-n sală

Şi momiţa cu-ndrăzneală,

Ce cu graţie cochetă

Ţine-n brâncă o lornetă.

Aici află adunare,

Mii lumini şi vuiet mare,

Sărituri, cacofonie,

Graţii date cu chirie.

Fiecare, ca turbat,

Intră unde-i îndesat;

Unul altuia în pripă

Sub nas, la ureche ţipă;

Multe masce sunt frumoase,

Dar ca lumea-s mincinoase;

Aici vezi pe un nălban,

Având portul şi organ

Unui doftor la consult,

Latineşte vorbind mult.

Vezi din şcoală un băiet

Cu cunună de poet;

Dama care-o lume-nşeală

Vezi cu hohot de vestală;

Jidovul din Podul-Vechi,

Îmbrăcat ca erou grec;

Ş-advocatul cel limbut

Joac-aice rol de mut.

Prin astfel de iarmaroc

A mei oaspeţi îşi fac loc.

Filozoful prin desime

Trece, dar nu-l caută nimeni;

A momiţei pas mărit

Şi străina ei figură

Asupra-i tot au ţintit

Adunării căutătură.

Cu zâmbire fiecare

I şoptea niscai cuvinte,

Dar momiţa cu-ngâmfare,

Tăcând, trece înainte.

O asemene tăcere

Şi măreaţa ei vedere

Pe toţi umple de mirare,

Încât sună întrebare

Cine masca cea să fie?

Şi idei s-aud o mie.

Cu respect unii se-nchin,

Crezând că-i un prinţ străin.

Unul zice: L-am aflat,

Il arăt a sale-odoare

Al Ungariei magnat.

Altu-apoi: O, frăţioare,

Din tăcerea sa nu vezi

Că-i un milord irlandez?

Jură însă-a lui vecin

Că-i de Hina mandarin.

Fiecare-au socotit

Că pe mască au gâcit;

Pre ea toţi în jur urmează

Şi i se recomendează.

Iată, pentru rande-vu

I dă-actriţa-un bile-du;

Poliţă i dă bancherul

Minunatul hap spiţerul,

C-un cuvânt, pe cea momiţă

Toţi o cred d-aleasă viţă.

I fac curte şi-i să pleacă,

Ca protectoră s-o facă,

Iar pe omul învăţat

Nici în samă l-au băgat.

El atunci, plin de mânie,

Ast-a lumii nebunie

Ca să rabde nu mai poate,

A momiţei mască scoate

Ş-apoi zice asta vorbă:

Fără crier, turmă oarbă,

Tot e bun ce e strein,

Vezi la cine te închini!

Sistema ţi-i părtinire,

Interesul şi-njosire;

Meritul cel învăţat,

Cugetul cel mai curat,

Sentiment de omenire

N-au la tine preţuire,

Şi mai bine-ţi place-o vită,

Ce-n minciuni îmbrobodită,

Neştiinţa şi-nfoiere

Le ascunde prin tăcere!