Ursul şi lupul - de Grigore Alexandrescu

7.0/10 - 168 de voturi
Ursul şi lupul

Împărăţia dobitocească,

Ca şi a noastră cea omenească,

Statornicie vecinică n-are:

Toate supuse sânt la schimbare!

Din mână-n mână sceptrul se plimbă.

Cel de ieri mare astăzi e mic;

Leu pe urs bate, urs pe leu schimbă,

Dintr-o întâmplare prea de nimic.

De curând ursu pe leu schimbase,

Şi pe domnescul tron înălţat,

Cârma în labe tare-o luase,

Şi cu verzi tufe sta-ncoronat.

Dator eu însă sânt a vă spune

Că ursu-acela, măcar că urs,

Dar simtimente avea preabune:

D-al obştei bine era pătruns.

Fiarele toate-ndată ce-aflară

Că le-a dat cerul un stăpân nou,

Să se închine lui alergară,

Una c-o vacă, alta c-un bou.

Lupul în urmă spre tron se duce,

Şi după vechiul bun obicei

Măriei-sale plocon îi duce,

Şi înainte-i pune doi miei.

Într-o frumoasă precuvântare,

Îi dovedeşte c-ar fi având

Nişte hrisoave arătătoare

Ce-au făcut urşii, zău nu ştiu când.

C-aste hrisoave, pe piei de oaie

Scrise cu apă, spun lămurit

Cum au mers urşii la o bătaie,

Şi câte mure ei au jertfit.

Cu plecăciune apoi i-arată

Cum că din suflet s-a bucurat

De întâmplarea cea minunată,

De-ncoronare când a aflat,

Cum că doreşte supus să-i fie,

Că totdeauna el l-a iubit,

Că pentru dânsul vieţi o mie

Să le jertfească e mulţumit.

Astfel de vorbe se zic în lume,

Însă drept formă se socotesc;

Căci fieşcine le ia de glume,

Care se uită cât se vorbesc.

Dar ursul crede, se amăgeşte,

În slujbe pune neamul lupesc:

Cum că prieteni are, gândeşte,

Care persoana lui o slăvesc.

După o vreme leul se scoală,

Tocmai când urşii mort îl credea,

După o mare şi lungă boală,

Vine să-şi ceară tronul ce-avea.

Locuitorii se îngroziră;

Veste se duse pân’ la palat;

Lupii îndată la lei fugiră;

P-al lor prieten toţi l-au lăsat.

Taurii numai, ce niciodată

A-i fi prieteni nu s-au jurat,

Peste cinci sute veniră-ndată,

Pe crai şi ţară ei au scăpat.

Prea cu lesnire omul se-nşală!

Dar foarte mare face greşală

Cine la vorbe dă crezământ.

Faptele numai ne dovedeşte

Fieştecine cât preţuieşte,

D-avem prieteni şi care sânt.