Meniu
Poezii de Ana Blandiana

Doină

Autor: Necesită verificare editorială
1 min de citit 9.0 / 10 (153 voturi)

Soră fragă, frate hrib,

Descântaţi-mi să mă schimb.

Soră mură, frate-alun,

Învăţaţi-mă să spun –

Nu mă doare, nu îmi pasă,

Codru-i verde, frunza-i deasă,

Ceru-i cer, iarba e iarbă,

Nu gândeşte, nu întreabă.

Trece clipa nu se sperie –

Clipele mai sunt puzderie.

Trece ora, nu se teme –

Orele se scurg pesemne.

Trec şi zilele uşor –

Ăsta o fi rostul lor.

Trece anul ca un gând –

Unde s-o mai fi ducând?

Trece veacul, nu i-e teamă –

Nici nu la băgat în seamă.

Soră floare, frate spine,

Faceţi-mă şi pe mine

Să nu simt, să nu mă doară,

Să învăţ de la izvoară

Să tot cânt şi să tot curg

De din zori până-n amurg,

De din zori până-n chindie,

Din vecie în vecie…

Sursă și drepturi

Raportează o eroare sau o problemă de drepturi

Colecții relevante

Ți-a plăcut?
Cum ai evalua "Doină"?
Apasă o stea pentru a trimite nota ta
Rating: 9.0/10 - 153 voturi