Într-o zi pe când lucram
În gradină, pe sub geam,
Îngrijind un trandafir,
Văd că intră-un musafir:
Era mic c-abia-l vedeai,
Dar cu mustăţi ditamai;
Încăpea printre uluci,
Dar avea blăniţa-n dungi;
Şi-ntr-un capăt, dintr-o dungă
Îi creştea o coadă lungă;
Era numai cât o floare,
Dar avea patru picioare;
Ochii-albaştri îi clipeau
Şi ştia să zică „miau”.
Ba să vezi şi să te bucuri –
Sărea-n aer după fluturi
Şi ştia chiar să se joace
Cu câteva ghemotoace.
Oare, ce-aţi fi făcut voi
Cu-acest musafir de soi?
Eu oaspetele important
L-am tratat cu lapte cald;
Ca să-l conving să rămână,
I-am dat şi-un pic de smântână;
Şi, pentru că era mic,
L-am botezat Arpagic.