Nu râd pentru că nu ştiu să mă joc.
Deruta noastră o îngână unii.
De propriul glas sunt umiliţi păunii.
Mai bine tac decât să-i mai provoc.
Să fim absenţi cum se prefac nebunii,
S-avem în viaţă şi acest noroc.
Aş vrea să nu ne chinuie deloc
Lumina lumii în lumina lunii.
Aş vrea să-i fac iubirii noastre loc
Pe-o stea sub care au vorbit străbunii.
Cer păstrător al vocilor, adu-ni-i,
Să ne îngheţe şi să ne dea foc!
Aş vrea să nu ne temem de mijloc,
Iluzia să ţină loc minunii,
Să fii uimit, că nu vreau să mă rog
Lumina lumii în lumina lunii.