Ştie-oricine, dacă vrea,
Ce-i un hârb, o tinichea,
Ce-i o oală spartă-zob,
Ce-i un ciob, ce-i o tărbacă.
Cine ştie, să petreacă,
Cine nu, nu-i o ruşine
Să înveţe să culeagă
Cuvinţele bob cu bob:
Râde hârbul de un ciob,
Râde ciob de oală spartă,
Râd de tine? Râzi de mine!
Ţi-am dat brânci? Ţine-te bine!
Suie hazul până-n cer,
Râsul are coadă scurtă,
Cu-ncălţări cu tălpi de fier
Vin proverbele de ieri,
Vin ţinându-se de burtă,
Că de râs, de râs grozav,
Li s-a sfâşiat de-a lungul
Cămeşoiul de postav.
Vin poveşti, proverbe vin,
Zicătorile, şi ele,
Să ne dea mult puţin,
Să ne dea duium de stele,
Cele bune să se-adune,
Cele rele, să se spele!
Noi cu mintea iscusită
Le vom prinde ca-ntr-o plasă.
Ce hazlie, ce frumoasă
Este lumea lor vorbită!
Iată, gura dumitale
Mă făcu de trei parale.
Râde ciob de spartă oală,
Râde gol de piele goală.
Ia aminte dumneata,
Care nu ştii că ştii multe,
Ia aminte un’ te duci,
Cum eşti fercheş şi drăguţ,
Să nu cazi din lac în puţ!
Ia la tine o leţcaie,
Pune-n pungă o para,
Chioară fie, fie rea,
Cu un sfanţ, cu un bănuţ,
Gura târgului se-nmoaie.
Ce te umfli, nene,-n pene?
Facem haz, să n-avem vorbe!
Că sunt vorbele ca spuma,
O droaie, o hărmălaie.
Eu vă las, mă duc de-acuma,
Că se vede venind ploaie…
Nu ajung eu prea departe,
Nu mă-ndur să plec deloc,
Că proverbul n-are moarte,
Zicătoarea-i cu noroc;
El e joc şi ea e foc,
Sunt hazul isteţilor,
Spaima nătăfleţilor.