Tigrul înfiorător - de Constanţa Buzea

Racul, peştele şi-o broască,
Trebuind să locuiască
În borcanul cel rotund,
Într-o zi s-au adunat

Pe nisipul de la fund
Care nu s-a tulburat.
Lumea lor era închisă
Ca un sâmbure-n caisă.

S-au gândit că rost nu are
Să se joace fiecare
Singur în borcanul mare.
Racul, peştele şi-o broască

S-au gândit în mintea lor
C-ar fi bine şi uşor
Să se împrietenească.
Dar un peşte

Nu vorbeşte
Cu-o broscuţă
Cam prostuţă
Şi c-un rac

Foarte posac!
Şi atunci, ce să le fac?
Stau tot singuri şi tot tac.
Iată că, întâmplător,

Tocmai lângă geamul lor,
Un motan veni torcând,
Miorlăind şi croşetând.
Se-aşeză frumos în coadă

Închizând puţin, cum ştii,
Ochii lui portocalii.
Ore-ntregi stătu să vadă
Cum plutesc şi cum înoată,

Cum se învârtesc în roată,
Cum din guri baloane scapă
Printre florile de apă.
Stând astfel, acest motan

Vru să-i lângă; şi a lins
Sticla marelui borcan.
Mai târziu, privind duios,
Vru să ştie cum miros;

Şi, de somn aproape-nvins,
A căscat şi s-a întins.
– Vai, dar e periculos!
Se gândiră înotând

Care mai de care-n jos.
Pentru că, motanul blând,
Cum se întindea căscând,
Se vedea, din lumea lor,

Tigru înfiorător.