Tigrul înfiorător - de Constanţa Buzea

7.0/10 - 152 de voturi
Tigrul înfiorător

Racul, peştele şi-o broască,

Trebuind să locuiască

În borcanul cel rotund,

Într-o zi s-au adunat

Pe nisipul de la fund

Care nu s-a tulburat.

Lumea lor era închisă

Ca un sâmbure-n caisă.

S-au gândit că rost nu are

Să se joace fiecare

Singur în borcanul mare.

Racul, peştele şi-o broască

S-au gândit în mintea lor

C-ar fi bine şi uşor

Să se împrietenească.

Dar un peşte

Nu vorbeşte

Cu-o broscuţă

Cam prostuţă

Şi c-un rac

Foarte posac!

Şi atunci, ce să le fac?

Stau tot singuri şi tot tac.

Iată că, întâmplător,

Tocmai lângă geamul lor,

Un motan veni torcând,

Miorlăind şi croşetând.

Se-aşeză frumos în coadă

Închizând puţin, cum ştii,

Ochii lui portocalii.

Ore-ntregi stătu să vadă

Cum plutesc şi cum înoată,

Cum se învârtesc în roată,

Cum din guri baloane scapă

Printre florile de apă.

Stând astfel, acest motan

Vru să-i lângă; şi a lins

Sticla marelui borcan.

Mai târziu, privind duios,

Vru să ştie cum miros;

Şi, de somn aproape-nvins,

A căscat şi s-a întins.

– Vai, dar e periculos!

Se gândiră înotând

Care mai de care-n jos.

Pentru că, motanul blând,

Cum se întindea căscând,

Se vedea, din lumea lor,

Tigru înfiorător.