Anotimpu-i de poveste - de Emilia Plugaru

9.0/10 - 200 de voturi
Anotimpu-i de poveste

Către seară, pisicuţa

Doarme, sforăie de zor.

Stând pe gânduri, bunicuţa,

Toarce iarăşi din fuior.

Focul pâlpâie în sobă,

Aţa fusului sporeşte,

Iar afară ninge, ninge

Şi troianul creşte, creşte.

În ceaunul de pe vatră

Abia fierbe măliguţa.

– Spune, spune o poveste,

O rugăm pe bunicuţa.

Şi începe să ne zică

O poveste blânda bună,

Ninge, ninge ca în basme,

La fereastră fulgi se-adună.

Parcă vor şi ei s-asculte

Amintirea cea frumoasă,

Măliguţa fierbe-n voie

Şi e-atât de cald în casă…

Leneş focul încă arde,

Iarna vine la ferestre,

Să picteze flori de gheaţă,

Anotimpu-i de… poveste.