Azi o casă şi-a găsit… - de Emilia Plugaru

Un căţel e supărat,
Umblă trist şi zgribulit,
Vara caldă a plecat,
Toamna rece a venit.

Iată, copilaşii toţi,
Râd, aleargă, nu le pasă,
Nici de ploaie, nici de vânt,
Au hăinuţe, au şi casă.

Şi doar căţeluşul mic
Nu mai ştie când şi cum
Şi de ce s-a pomenit
Singur, singurel pe drum…

E urât de tot să stai
Ici în drum, bătut de ploi…
E un căţeluş curat,
Se fereşte de noroi.

Cu lăbuţele se şterge
De covorul de pe jos:
– Ce de-a frunze colorate!
Şi miroase-aşa frumos!

Deodată o fetiţă
Se apropie de el,
Îl ridică-ncetişor:
– Ce frumos şi blând căţel…

Trist şi singurel pe lume…
Nu e bine, nu e bine.
– Azorică, dragul meu,
Te-aş ruga să mergi la mine.

Îţi voi face un culcuş
Chiar acuş, la casa mea.
Şi căldură, şi mâncare,
Şi de toate îţi voi da.

Azorică, căţeluşul,
Tare, tare-i fericit.
Ştiţi cumva de ce, copii?
Azi o casă şi-a găsit…