Case vechi - de Emilia Plugaru
În ogradă – două case,
Una veche, alta nouă.
Prin tavanul casei vechi
Stropii trec atunci când plouă…
Ca o bătrânică-n cârje
E căsuţa mea cea veche…
Când eram micuţi de-o şchioapă
Nu avea în sat pereche.
Mâna mamei, mână blândă
O gătea ca pe-o mireasă.
Casă veche… părăsită.
Mohorâtă… tristă casă.
Cât de mult aş vrea să pot,
Din meleagul cel străin.
Într-o zi să mă întorc,
Pragului să mă închin.
Să mă-nchin cu pietate
Fiecărui colţ de casă.
Casă veche, îţi promit,
Tu vei fi din nou mireasă…
O visez mereu pe mama
Porăind ca o furnică
Lângă vatra casei vechi,
Gârbovită, mică, mică,
Tot mai mică şi mai tristă,
Ascunzând dureri şi gânduri.
Printre lacrimi, amintiri
Se adună şiruri, rânduri…
Ca o pasăre tăcută,
Cu aripa frântă-n două,
S-a topit măicuţa-n stele…
Am zidit o casă nouă.
Am zidit o altă casă
Să nu aibă-n sat pereche,
Am uitat că plânge-n hohot
Sufletul din casa veche.
Iar acum când sunt departe
Nu mi-e dor de noua casă…
Casă veche, îţi promit,
Tu vei fi din nou mireasă.
