Dragă-i este Irinuţei,
Casa mic-a bunicuţei.
Are şi Irina casă –
Nouă, mare, luminoasă.
Însă Irinucă-i pare
C-a bunică-i mult mai mare,
Fiindcă-n ea încap deodată,
Picii toţi de lângă poartă.
Maică-sa o pedepseşte,
Când fetiţa îndrăzneşte
Să adune-n casa nouă,
Copilaşi vreo zece, nouă.
– Mămicuţo, te rugăm,
Doar un pic ne mai jucăm
Grămăjoară, împreună,
Pe covorul cel de lână.
Pe covorul cel pufos
Care stă întins pe jos…
Maică-sa nu vrea s-audă,
E mereu la toate surdă.
Şi-atunci buna bunicuţă,
Ia micuţii de mânuţă
Şi îi duce-n casa ei.
La căsuţa cu doi tei.
Dragă-i este Irinuţei
Casa mic-a bunicuţei,
Fiindc-aici încap deodată,
Picii toţi de lângă poartă
Şi nu are covoraş,
Chiar atât de buclucaş.