Atâtea păsări călătoare
Ce se desprind de cuibul lor,
Purtând pe aripi munţi de vise,
Lăsând în urmă munţi de dor…
De dor mi-e cuta de pe frunte,
De dor şuviţa care ninge,
De vis e vârful cel de munte,
De dor e gândul care plânge.
De-aş şti că încă mă aşteaptă
Acea căsuţă albă, mică,
Cu ochi de mamă care-nnoadă
Un gând frumos în horboţică,
De-aş şti că nucul de la poartă
Îmi zice-n şoapta sa pe nume,
N-aş sta pe gânduri nicio clipă,
Mi-aş strânge paşii de prin lume,
Să ţes din ei un drum de ţară
Şi-acasă să mă-ntorc apoi,
Lăsând în urmă munţi de vise,
Purtând în piept dorul de voi…