Să nu m-ademeneşti cu vinul
Şi cu aroma de gutui,
Cât eşti de mândră, de bogată
Te rog frumos să nu-mi mai spui…
Să nu-mi mai aminteşti de plânsul
Şi cântul trist de chirieci,
Eu ştiu prea bine că pustiul
Rămâne-n urma ta când pleci.
Să nu mi te aşterni în cale
Cu frunze galbene şi moi,
Căci nu mă minţi, după o vreme
Aduci doar burniţe şi ploi.
Degeaba baţi la uşă, toamnă,
Cu stropii tăi mărunţi şi reci,
De pragul casei nu te las,
Nu mi te las curând să treci.