Extraterestrul - de Emilia Plugaru

8.0/10 - 144 de voturi
Extraterestrul

Stăm cu gurile căscate

Când Ion ne povesteşte

Despre un extraterestru,

Oare iarăşi născoceşte?

– Ochi rotunzi cât două cepe,

Gură mică, nas turtit,

Capul mare şi pătrat –

L-am văzut şi am muţit.

Căci pe cap avea antene

Multe, multe, lungi, subţiri,

Prin aceste sârmuliţe

Transmitea în cosmos ştiri.

M-a privit şi s-a oprit

Lângă mine, chiar în stradă,

Şi mi-a zis că nimeni, nimeni

Nu mai poate să îl vadă.

M-a ales din toţi şi-îndată,

M-a chemat să plec cu el

Să văd stelele şi Luna –

Ne tot spune Ionel.

– Nu mă credeţi? Dar, băieţi,

Ăsta-i adevăr curat,

Să vă zic sau nu ce-a fost?

Totul cum s-a întâmplat?

Ne prefacem că îl credem

Căci şi noi avem de gând

Să zburăm cândva în Cosmos,

Să ne-ntoarcem pe Pământ…

Şi să zicem că niciunde

Viaţa nu e mai frumoasă,

Nici pe Lună, nici pe stele,

Ca aici, la noi acasă…