Femeie - de Emilia Plugaru

Fiinţă firavă, femeie,

Pământul când a obosit

Visând un strop de mângâiere

Pe braţul tău s-a odihnit.

În jurul tău în orice vreme,

Ca-n jurul unei lămpi aprinse,

Se strâng fiinţele ce au

Luminile din suflet stinse.

Izvor de viaţă şi durere,

De bucurie şi de ură,

Izvor curat de bunătate,

Izvor de frumuseţe pură.

Tu eşti acea care înalţă

O torţă vieţii pe Pământ,

Aripă eşti ce dă putere

Oricărui vis, oricărui gând.

Dar şi scânteie eşti din care

Se-aprind şi izbucnesc războaie,

Şi tot tu eşti cea care poate

Uşor să stingă o văpaie.

Ai gingăşie infinită,

În jur priveşti cu ochi de floare

Şi doar cu tine se înalţă

Şi-apune-n orice zi un soare.