Fiinţă firavă, femeie,
Pământul când a obosit
Visând un strop de mângâiere
Pe braţul tău s-a odihnit.
În jurul tău în orice vreme,
Ca-n jurul unei lămpi aprinse,
Se strâng fiinţele ce au
Luminile din suflet stinse.
Izvor de viaţă şi durere,
De bucurie şi de ură,
Izvor curat de bunătate,
Izvor de frumuseţe pură.
Tu eşti acea care înalţă
O torţă vieţii pe Pământ,
Aripă eşti ce dă putere
Oricărui vis, oricărui gând.
Dar şi scânteie eşti din care
Se-aprind şi izbucnesc războaie,
Şi tot tu eşti cea care poate
Uşor să stingă o văpaie.
Ai gingăşie infinită,
În jur priveşti cu ochi de floare
Şi doar cu tine se înalţă
Şi-apune-n orice zi un soare.