Un gândăcel cât un grăunte
A-ngheţat de frică,
Pe cărare, drept spre el
Vine Ionică.
Ionică se apleacă
Şi cu grijă mare,
Îl culege repejor
De pe-acea cărare.
– Orice talpă ar putea
Să mi te strivească,
Unde este casa ta?
Cine s-o găsească?
Locul tău, măi gândăcel
Unde o fi oare?
Eu te rog, nu tremura,
Te aşez pe-o floare…
– Vai, ce bun eşti, mai copile,
Iar m-am rătăcit.
M-ai adus la casa mea
Şi sunt fericit.