Învăluită-n praf de stele,
Cu faţa tristă-ngândurată,
Smuncind din câlţii grei de beznă
Pe boltă Luna se arată.
Acolo sus e trist şi rece,
Pe când aici, la noi, în ceaţă,
În verdele care zvâcneşte,
E dragoste, e foc, e viaţă.
E fericire şi e cântec,
E noapte, zi, e cald, e soare
Şi doar la pieptul ei de gheaţă
Nu-şi are rostul nicio floare.
Hai, Lună, nu fi tristă,
În noaptea neagră – un şuvoi
De-argint aruncă, fă să plouă
Lumină albă peste noi!