Clonc, clonc, clonc, în jurul lor,
Scurmă, caută mâncare.
Puişorii păsat vor,
Daţi păsat că-i jale mare!
– Ia priviţi la puii mai,
Zice cloşca şi se-nfoaie,
Cât sunt ei de frumuşei,
Hai fuguţa la gunoaie!
Azorică, hop, îi vede,
Mârâie şi le zâmbeşte.
Cloşca de duşman îl crede,
Se repede şi-l ciupeşte.
– Nu lătra, câine ce eşti,
Puii mei de aur sunt,
Nici ţi-nchipui că găseşti
Mai frumoşi pe-acest Pământ!
– Cloşcă, potoleşte-ţi foiul,
Mârâie Azor încet.
Puii tăi sunt de tot soiul,
Dar de aur? Nu te cred.
Dacă-ai zice că-s de pluş,
Asta aş mai crede-o eu,
Căci de pluş e şi Tărcuş,
Iar Tărcuş e puiul meu.