Meniu
Poezii de Emilia Plugaru

Iepuraşul pictor mare

1 min de citit 9.0 / 10 (114 voturi)

Astăzi micul iepuraş

Nu aleargă pe imaş.

Stă cuminte, desenează –

Vulpea ca model pozează.

Iată, i-a pictat mutriţa,

Mulţumită-i cumătriţa.

Vrea şi blana să-i picteze,

Însă cum s-o coloreze?

Ia un morcov şi îndată

Blana toată-i colorată!

Dar în loc de coadă-i face

Zece morcovi! Tare-i place

Iepuraşului să vadă

Morcovi dulci în loc de coadă.

Sursă și drepturi

Autor: Emilia Plugaru

Raportează o eroare sau o problemă de drepturi

Colecții relevante

Ți-a plăcut?
Cum ai evalua "Iepuraşul pictor mare"?
Apasă o stea pentru a trimite nota ta
Rating: 9.0/10 - 114 voturi