Meniu
Poezii de Emilia Plugaru

Lupta cu gerul

1 min de citit 9.0 / 10 (130 voturi)

Gerul pişcă şi te muşcă

Şi te frige, vai, că-i rău!

De trei zile stau în casă,

Gerule, de răul tău!

O să-mi iau căciulă mare,

Ţuguiată, de cârlan

Şi-o să ne luptăm ca zmeii,

Luptă dreaptă, ger avan!

Mă îmbrac în cojocică

Şi fular la gât îmi pun:

– Să te văd acum, măi frate!

Tu vei pierde, ger nebun!

Căci eşti gol-goluţ, eu, însă

Îmbrăcat sunt foarte bine!

Să mi te desfaci în zece,

Nu ajungi până la mine!

Plec afară fără grijă.

Gerul râde ca năuc

Şi mă pişcă, şi mă frige

De obraji şi de… năsuc.

Sursă și drepturi

Autor: Emilia Plugaru

Raportează o eroare sau o problemă de drepturi

Colecții relevante

Ți-a plăcut?
Cum ai evalua "Lupta cu gerul"?
Apasă o stea pentru a trimite nota ta
Rating: 9.0/10 - 130 voturi