Mi-e dor de-o casă de demult
Cu prispe late, cu pridvor,
De aerul primăvăratic,
De un cais îmi este dor.
Ce înflorea la colţul casei
În an de an, la sărbători,
Avea beteală de mireasă
Cu albe, parfumate flori.
Stăteam atât de mulţi la masă
Şi nu simţeam nicio strâmtoare,
Credinţa ce-o purtam în suflet
Făcea să fie casa mare.
E Paştele, e zi de-april,
Ca azi a înviat Hristos,
E primenită casa toată,
E cald, e bine, e frumos…
Nici chiar tot aurul din lume
Nu face casa-ncăpătoare,
Dacă în ea nu e credinţă,
Dacă în ea nu-i sărbătoare.
Mi-e dor de-o casă de demult,
Sunt ani de când mereu, mereu
Oricât aş fi eu de departe
Ea-i sărbătoare-n gândul meu.