Nică vine în vacanţă
La bunicul său, Dominte.
Mama-i zice: Ionică,
Eu te rog să fii cuminte.
Am crescut şi eu la ţară,
Nu fi trist băiatul meu,
Mama nu te lasă singur,
Eşti aici cu bunul tău.
Chiar din prima zi, Ionică,
Vrea acasă, vrea să plece,
În ogradă la bunicul
Vremea greu de tot mai trece.
Bunu-atunci îl ia de mână
Şi îl roagă să mai stea:
– Uită-te ce ţi-am adus,
Asta e mioara ta.
Într-o clipă Nică-al nostru
A uitat că-i din oraş,
Cu mioara ziua-ntreagă
Sare, zburdă pe imaş.
Doi prieteni toată vara
Au crescut, s-au întărit
Şi abia spre toamnă Nică
De oraş şi-a amintit:
– Eu mă duc, Mioară,acasă.
Şcoala se începe iară.
Tristă văd că eşti, dar lasă…
Mă întorc din nou la vară.