Pe drumul cel de ţară - de Emilia Plugaru

Pe drumul cel de ţară

Desculţi şi dezbrăcaţi

Ne întreceam la fugă,

Cu vântul eram fraţi.

Şi satul era viu,

Şi nucii viguroşi,

Părinţi frumoşi aveam,

Şi noi eram frumoşi.

Şi toamne cu ploi calde,

Şi hore cu avânt,

Când mustul saltă-n spumă

Ce chiote, ce cânt!

Bunei cu plete albe

La vorbă pe la porţi…

– Să îi saluţi, copile,

– Şi cinstea să le-o porţi!

Aşa îmi zicea mama,

Aşa m-a învăţat.

Îmi amintesc povaţa

Şi-acum când trec prin sat…

Păşesc pe ulicioară,

Dar satul parcă nu-i,

Văd case peste case

Ce par a nimănui.

Nici cânii nu mai latră,

E linişte de tot.

Şi rar de vezi la poartă

Bunică cu nepot.

Prin curţi – bătrâni în cârje,

Împovăraţi de ani.

Prin case părăsite –

Bătrâni rămaşi orfani.

Bătrâni cu suflet trist

Şi ochi înlăcrimaţi,

Copii, nepoţi şi rude,

Sunt toţi acum plecaţi…

În sat stăpână-i Toamna

Şi plouă cu rugină.

Mă-apropii, bat la poartă,

Se-aprinde o lumină,

Un licăr de speranţă,

Şi amintiri vin roi:

– Deschideţi, mamă, tată!

Eu m-am întors la voi!