Furtuna - de George Topârceanu

Nimeni n-a rămas în stradă.
Norii negri vin grămadă.
Zboară frunzele uscate
În văzduh împrăştiate

Şi salcâmii stau să cadă:
Bate vântul, bate…
A ieşit de la răscruce
O femeie care duce

Un copil de mână… Sună
Porţi izbite de furtună
Şi femeia face cruce:
Fulgeră şi tună.

Dar a norilor năframă
Se sfâşie… Biata mamă,
Cu puterile scăzute,
Vrea copilul să-şi ajute

Şi cu glas pierdut îl cheamă:
– Hai cu mama, iute!
L-a luat acum în braţe.
Ploaia o izbeşte-n faţă.

Bolta parcă-i spartă-n două…
Cu mânuţele-amândouă
El de gâtul ei s-agaţă:
– Plouă, mamă, plouă!