Împăcare - de George Topârceanu

8.0/10 - 131 de voturi
Împăcare

Tovarăş scump de clipe grele

Am vrut să-mi fii pe drumul greu:

ţi-am dat nădejdea vieţii mele,

Un cer senin cu mândre stele –

Şi floarea sufletului meu.

Dar floarea, când ai vrut s-o scuturi,

S-a veştejit în mâna ta.

Acu-n zadar îmi ceri săruturi,

Aleargă iar: vei prinde fluturi

Şi alţi obraji vei săruta!…

Nu-ţi mai cerşesc, ca-n altă vreme,

Îngenuncheat surâsul tău.

O, nu, – cu tainice blesteme,

Din calea ta n-or să te cheme

Nici lacrimi, nici păreri de rău.

A mea a fost cea mai frumoasă

Din partea minunatei pâini;

De restul ei nimic nu-mi pasă:

Adună restul de pe masă

Şi-aruncă-l, draga mea, la câni!…

Pe tine, cea de altădată,

Lumină stinsă pentru veci,

Aşa cum visul meu te-arată,

Eu te iubesc… Dar niciodată

Pe tine, umbră care pleci!

De-aceea, împăcat cu mine,

În urma ta, străin mă vezi.

Nu-ţi zic decât: te du cu bine!

Şi zâmbitor mă uit la tine,

Cum tot mai mult te depărtezi.