Pastel - de George Topârceanu

8.0/10 - 184 de voturi
Pastel

Din asfinţit, de peste munte,

Răsfrângeri roşii de amurg

Se sfarmă-n licăriri mărunte

Şi-n Dunărea umbrită curg.

Dar unda tulbure le-ngroapă

Când, sub răchitele din vale,

De-abia mai tremură pe apă

Ca nişte coji de portocale.

Acolo jos, peste cununa

Întunecatului boschet,

Sclipeşte-n aer semiluna

Din vârful unui minaret.

Şi parcă zugrăvit anume,

Îşi culcă umbra până-n mal

Ostrovul izolat de lume

Ca un castel medieval.

El pare-o navă fermecată

Ce-a ancorat aici, sub munte,

Minune îndelung visată

De valul Dunării cărunte!

A aşteptat în nopţi senine

Strălucitoarea dimineaţă,

Când din adâncul apei line

S-a ridicat la suprafaţă

Ca o grădină plutitoare

Cu pomi şi păsări împreună,

Cu florile-i ce râd în soare

Şi noaptea tremură sub lună.