Rapsodii de primăvară - de George Topârceanu

8.1/10 - 121 de voturi
Rapsodii de primăvară

I
Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind

Şiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngeraşi,

Cu alai
De toporaşi.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le laşi?

II
Se-nalţă abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperişuri veştede-n lumină

Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorţite se deschid,

Să intre-n casă soarele şi vântul.
De prin balcoane
Şi coridoare
Albe tulpane

Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
Iuţi ca albinele,
Părul le flutură,

Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură

Şi din covor.
Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,

Din creştet, vălul subţirel de floare.
Că s-a trezit aşa de dimineaţă
Cu ramuri albe – şi se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viaţă

Când i se-ntâmplă-asemenea minune.
Un nor sihastru
Şi-adună-n poală
Argintul tot.

Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.
III

Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,

Viorele şi urzici…
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai

Peste crânguri şi poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Laşi în urmă, pe câmpii,

Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,

Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Şi porneşti departe-n sus
După iarna ce s-a dus,

După trena-i de ninsori
Aşternută pe colini…
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,

Îţi îndreaptă an cu an
Pasul tainic şi te mint
Spre ţinutul diafan
Al câmpiilor de-argint.

Iar acolo te opreşti
Şi doar pasul tău uşor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii

De conduri împărăteşti
Peste albele stihii…
Primăvară, unde eşti?